Julian ramase calm si rabdator in fata insistentelor mele. Luand ceainicul pe care i-l lasasem pe masa, la indemana, incepu sa toarne in ceasca mea goala. Turna pana cand cana se umplu – dar el continua sa toarne! Ceaiul incepu sa curga pe partile laterale ale canii, in farfurioara, apoi pe pretiosul covor persan al sotiei mele. La inceput am privit in tacere, apoi n-am mai rezistat.
“Julien, ce faci? Ceasca e prea plina. Oricat te-ai stradui. Nu mai intra ceai in ea!” am strigat, alarmat.
Ma privi indelung. “Te rog sa nu ma interpretezi gresit. Te respect cu adevarat, John. Intotdeauna am facut-o.
Totusi ca si aceasta ceasca tu pari sa fii plin de propriile tale idei si cum crezi ca mai poate incapea ceva … daca nu-ti golesti mai intai ceasca?”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu