…Cu multi ani in urma, cand lucram ca voluntara la Spitalul Stanford, am
cunoscut o fetita, Lisa, care suferea de o boala rara si grava. Singura
ei sansa de vindecare parea a fi o transfuzie de sange de la fratiorul
ei de cinci ani, care supravietuise intr-un mod miraculos aceleiasi boli
si reusise sa-si dezvolte anticorpi impotriva aceleiasi maladii.
Doctorul i-a explicat situatia fratiorului ei mai mic, si l-a intrebat
daca vrea sa-i doneze sange surorii lui mai mari. L-am vazut atunci ca
ezita putin, dupa care, a tras aer in piept si a spus: “Da, o sa-i dau
sange daca asta o va salva pe Lisa”.
In timp ce se efectua transfuzia, el statea intins in pat langa sora
sa si zambea, asa cum faceam noi toti, vazand cum fetitei ii revenea
culoarea in obraji. Dintr-o data insa, chipul lui pali, si zambetul ii
pieri de pe buze. Isi ridica ochii catre doctor si-l intreba cu o voce
tremuranda: “De acum incep sa mor?”.
Fiind micut, baietelul intelesese gresit; el credea ca o sa trebuiasca sa-i dea tot sangele surorii lui. … (Dan Millman)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu