luni, 16 aprilie 2012

La Gradinita din “Supa de pui pentru SUFLET” volumul 1 de Jack Canfield si Mark Victor Hansen

Mare parte din lucrurile pe care trebuie sa le stiu neaparat despre cum sa traiesc, ce sa fac si cum sa exist, le-am invatat la gradinita. Intelepciunea nu sta in niste diplome, ci in cutiuta aceea cu nisip de la camin.
Iata lucrurile pe care le-am invatat: Imparte tot ce ai. Fii corect. Nu lovi oamenii. Pune lucrurile la loc acolo de unde le-ai luat. Strange mizeria pe care ai facut-o. Nu pune mana pe ce nu-i al tau. Spune ca-ti pare rau atunci cand lovesti pe cineva. Spala-te pe maini inainte sa mananci. Trage apa. Prajiturelele calde si laptele rece sunt bune pentru tine. Du o viata echilibrata. Invata cate ceva si gandeste cate ceva, deseneaza, picteaza, canta, danseaza, joaca-te si lucreaza in fiecare zi cate putin.
Trage un pui de somn in fiecare dupa-amiaza. Cand iesi in oras, ai grija cum traversezi, tineti-va de maini si treceti strada impreuna. Fii atent la minuni. Aminteste-ti de mica samanta din cescuta de plastic. Radacinile merg in jos, iar planta in sus si nimeni nu stie cum, sau de ce, dar toti suntem la fel.
Carasii, hamsterii si soarecii albi si chiar mica samanta din pahar – ei cu totii mor. Si noi la fel.
Si apoi adu-ti aminte de cartea despre Dick si Jane si primul cuvant pe care l-ai invatat, cel mai mare dintre toate: PRIVESTE. Tot ceea ce trebuie sa stii se afla undeva acolo. Regula de aur si dragostea si igiena de baza. Ecologia si politica si un trai sanatos.
Ganditi-va ce lume mai buna am fi – intreaga lume – daca noi toti am manca prajiturele si am bea lapte pe la 3 dupa-masa, dupa care am pune o paturica pe noi si am trage un pui de somn. Sau daca am avea o politica de baza a oricarui popor care sa ne oblige sa ne punem lucrurile la loc si sa strangem mizeria dupa noi. Si este inca adevarat, indiferent cati ani ai, ca, atunci cand iesiti in lume, este mai bine sa va tineti de maini si sa stati impreuna. (Robert Fulghum)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bigger means not smarter